Sunt si voi ramane extrem de legata de industria textila. Nu numai prin formatia mea profesionala, ci si pentru ca am petrecut ani lungi in mijlocul oamenilor care lucreaza in acest domeniu. Majoritatea femei. Nici meseria nu e usoara, nici viata lor nu e lipsita de greutati. Eu am incercat, cel putin in societatile in care sunt actionar, sa le ofer angajatilor mei conditii decente si un venit stabil. Usor nu a fost pentru ca, atunci cand vine vorba despre oameni, vorbim de fapt despre mentalitati si obiceiuri care trebuie remodelate. Dar am reusit. Am pus mare pret pe profesionalizare, am trimis oamenii la specializare, m-am implicat in problemele lor, i-am ascultat, le-am botezat copiii si am fost langa ei atunci cand au avut nevoie de mine. Din pacate pentru aceasta industrie nu e o perioada prea buna. Criza economica loveste puternic in intreprinderile de confectii. Mii de femei risca sa-si piarda slujbele si ma refer aici mai ales la firmele mici, care au pana in treizeci de angajati. Comenzile sunt mai putine si mai complexe. Deja nu mai vorbim de simpla realizare a unor produse, ci de conceperea unor proiecte intregi. Societatile mari poate vor avea forta sa supravietuiasca, dar cele mici vor fi serios afectate. Pentru salvarea acestei industrii e nevoie sa ne unim fortele. Sa putem redistribui corect capitalul uman si de marketing in intreaga piata romaneasca. Si asta pentru ca ne gandim la oameni, mai ales la femei, adica exact acele persoane care poarta pe umeri responsabilitatea copiilor si a familiei. Acest proiect este o preocupare majora in ceea ce ma priveste. Si in cel mai scurt timp voi putea sa pun in discutia publica o propunere concreta si coerenta.