Dupa cum stiti, in week-end ne-am intalnit la Poiana Brasov. Si am discutat despre cum putem sa facem lucrurile sa se miste mai repede si mai eficient in aceasta tara, ce se asteapta de la noi si ce ne mai trebuie noua ca sa ne indeplinim principalul scop: o viata mai buna pentru toti romanii. Iata cateva concluzii:
a. Dialogul intern, transparenta pozitiilor Toata lumea a avut ocazia sa-si spuna punctul de vedere. A fost o dezbatere vie, la care fiecare a contribuit punand cartile pe masa. Au fost discutii serioase, deschise, care fac bine si aduc clarificarile necesare oricarei formatiuni care a trecut printr-un proces electoral. Ca ne schimbam sau nu denumirea, sau ca inca suntem in cautarea unei sigle, care sa ne reprezinte, sunt aspecte mai putin importante. Sunt sigura insa ca tuturor intrebarilor le vom gasi cele mai bune raspunsuri. Increderea aceasta mi-o da faptul ca am vazut ca dezbaterile noua ne aduc unitate, nu dezbinare. Am remarcat in special pozitiile sustinute de trei dintre colegii mei: Valeriu Stoica, Sorin Frunzaverde si Traian Razvan Ungureanu. Au fost oamenii care au punctat idei importante.
b. Doctrina bunastarii romanilor Identitatea doctrinara a partidului, chestiune pe care si eu am adus-o in discutie aici, pe blog, a fost un subiect important pe agenda intalnirii. Suntem populari europeni si facem o politica de dreapta. Toate solutiile bune trebuie sa se potriveasca strategiei noastre si nu exista niciun obstacol care sa ne opreasca sa facem asta. Singura noastra doctrina trebuie sa fie viata mai buna a oamenilor care si-au pus sperantele in noi.
c. Prioritati: 1. accesarea fondurilor europene. Sunt bani pierduti pentru Romania, daca nu ii indrumam pe cei care produc in tara asta bunuri, servicii si alte produse educative si de inovatie, sa poata beneficia de aceste sume. 2. strategia de relansare a mediului privat. Principala problema acum este scaderea dramatica a locurilor de munca, pe fondul crizei economice. Intreprinzatorii trebuie ajutati cu politici publice coerente, cu informatie transparenta, productia nu mai trebuie sustinuta de catre stat. Asa cum am mai spus-o, structurile statului roman in acest moment se misca greoi. Si mai trebuie ceva: sa gasim acele cai prin care sa ii unim pe cei care se pot sustine, intr-un domeniu sau altul. O reinventare la nivel superior a spiritului de breasla, un dialog intre oameni care-si pot impartasi experiente sau, mai mult , pot face ceva in comun -sunt aspecte extrem de importante. 3.reforma institutiilor statului. Pe 22 noiembrie 2009, la referendum, romanii si-au spus clar punctul de vedere: oamenii vor parlament unicameral si un numar mai mic de parlamentari. Este de datoria noastra sa preschimbam vointa lor in realitate. Si o vom face. In ciuda tuturor opozitiilor si a obstacolelor birocratice inevitabile unei astfel de schimbari. Ma pronunt fara echivoc pentru implementarea votului popular. Nu am nicio retinere in a ma prezenta din nou in fata oamenilor, cerandu-le votul de incredere. O fac avand credinta ca sunt politicianul care le reprezinta interesele adevarate, facand parte din partidul care le respecta deciziile. 4. continuarea procesului de descentralizare, care sa conduca la o dezvoltare regionala si rurala durabila. Trebuie sa ne punem capul la contributie pentru a gasi cele mai eficiente modalitati de accelerare a ritmului in care decurge procesul de descentralizare. Oamenii au, fiecare acolo unde traiesc, probleme specifice. Pe care trebuie sa si le rezolve aplicand pe realitatile din teritoriu politicile publice gandite la centru. Vorbim aici despre politici publice integrate. 5. Sanatatea si educatia – sectoare prioritare, aflate de multi ani intr-un proces de reforma ineficient. Sunt sectoare care, fara indoiala, au nevoie de sustinerea statului, insa nu in maniera de pana acum. Am toata increderea ca atentia pe care cabinetul Boc o acorda acestor doua domenii va conduce la un management de sistem performant si la rezultate concrete, respectiv un sistem sanitar in beneficiul oamenilor si un produs educational de calitate.
Intalnirea de la Poiana Brasov ne-a gasit intr-o formula solida, o echipa puternica, cu multe voci si cu multe idei. Suntem o familie mare si ca in orice familie numeroasa uneori mai intervin nemultumiri. Traim vremuri grele, guvernam intr-o perioada de criza si cu o majoritate fragila. Oamenii ne-au vrut insa pe noi in aceasta formula, pe noi toti, mai vechi si mai noi, mai aplicati sau mai poeti, mai vocali sau mai tacuti. Au vrut aceasta echipa. Si cum in orice familie exista capii familiei si restul membrilor, le cer capilor familiei intelepciunea de a asculta pe fiecare, iar celorlalti disciplina, daruire si putere de munca.


3 comentarii
Feed-ul pentru comentariile acestui articol
05/02/2010 la 00:05
cetateanul
“Am toata increderea ca atentia pe care cabinetul Boc o acorda acestor doua domenii va conduce la un management de sistem performant si la rezultate concrete, respectiv un sistem sanitar in beneficiul oamenilor si un produs educational de calitate.” referitor la sanatate si educatie
TU VORBESTI SERIOS???
si noi se presupune ca trebuie sa credem asta? in ultimii 4 ani s-au perindat ministri, prim-ministri, deputati, senatori, si eventual , presedintele Basescu x 2…din nord in sud,din est in vest, si nimeni, ABSOLUT NIMENI nu a gasit o solutie viabila pentru depasirea maretei crize cu care ne confruntam !!!
in schimb, oameni de ordinul cifrelor cu 6 numere ( pe viitor 7 ) sunt disponibilizati pentru a reduce ..ceva..ce va ajuta la …amenajarea terenurilor pentru golf? asta va ajuta cum Romania sa depaseasca “groapa”???
dar..traim in Romania..unde totul e posibil
05/02/2010 la 11:34
ingineru
Din punct de vedere doctrinar nu mă îndoiesc că staţi bine . Atrag atenţia însă că şi mai bine stau adversarii politici . Din punctul meu de vedere sunteţi cam o struţo -cămilă . La ceilalţi e clară treaba : sunt ori de stânga ori de dreapta . Dar nu asta mi se pare problema .Românii nu au ajuns aşa de sensibili la nuanţele politicii . Votează , în proporţie covârşitoare ,oameni şi nu doctrine .
Văd că la partidele din opoziţie sunt frământări , alegeri , lupte . Nu ştiu cum se vor termina aceste reaşezări ale polilor de putere dar au mai multe şanse de a face un salt calitativ înainte . Voi , cei de la PDL , începeţi să vă blazaţi . Începeţi să vă comportaţi ca un partid stat , amintind puţin de PSD – ul lui Năstase . Încep să iasă în evidenţă baronii locali ( nu cred că’ aveaţi iluzia că sunt doar la PSD ) , cefele devin mai late , oportunismul este în floare , profesionalismul lasă de dorit la cei propuşi pentru funcţii la stat . Sper să nu aveţi şi voi 15000 de specialişti ca şi ţărăniştii …
Eu mă opresc deocamdată aici dar vă rog nu vă blazaţi . E calea cea mai sigură către înfrângere . Şi nu uitaţi , locomotiva Băsescu nu o să mai fie . Dacă nu era el şi flacăra violet acum nu eraţi la putere . Cei cinci milioane de alegători nu sunt ai voştri ,nici măcar ai lui Băsescu . Sunt alegătorii antiGeoană .
10/02/2010 la 13:00
optlasuta
Desi vad ca sanatatea este ultima prioritate pe lista dumneavoastra, astazi Guvernul Boc a interzis niste plante care nu il suparau decat pe Cseke Attila (minstrul care si-a batut joc de romani, alaturi de Streinu Cercel, cu campania de vaccinare in masa anti-AH1N1), creand astfel premisele declansarii unui razboi anti-drog la nivel national (Primul razboi anti-drog, inceput in S.U.A. acum mai bine de o suta de ani, indreptat importiva marijuanei (singura planta din lume cu sex – utilizata in scop religios si medicinal, fiind tratamentul alternativ naturist pentru peste 250 de afectiuni cronice) s-a dovedit a fi doar o imensa cheltuiala pentru contribuabili si o mare minciuna despre aceasta planta, legalizata astazi in multe state americane si europene, efectele ei terapeutice si medicinale fiind din ce in ce mai recunoscute. – optlasuta.wordpress.ro )
@ b – Doctrina bunastarii romanilor – va aduc aminte ca romanii sunt mintiti de 2000 de ani in legatura cu religia lor (care a disparut odata cu invaziile romanilor – ramasi astazi cu numele de ‘tigani’ pe teritoriul tarii) – fapt ce afecteaza bunastarea generala a romanilor existenta candva demult, dar calcata in picioare de toti cei care au fost la “putere” in cei 133 de existenta a statului de drept cu numele de Romania.