Arhivă Lunară

Traim nu doar vremuri grele, ci foarte grele. Dar daca nu facem ce trebuie, distrugem orice sansa de bunastare in viitor. Scriind aceste lucruri ma gandesc la feciorul meu si la ceilalti tineri de varsta lui, ma gandesc la mama mea si la ceilalti pensionari din generatia ei, ma gandesc la voi, la mine, ma gandesc la oamenii care m-au ales, ma simt responsabila si vreau sa stiti ca imi pasa. Imi doresc sa gasim solutiile care sa ne ajute sa trecem mai repede peste aceasta perioada de dureroasa austeritate si sa construim o bunastare solida, reala.

De ce am ajuns aici? Se vad acum consecintele actiunilor luate de guvernele instalate dupa 1990. Prabusirea comunismului ne-a lasat mostenire o mentalitate deloc orientata catre eficienta si profit national. Ne-a lasat o mentalitate de asistati social. Au fost distruse cu buna stiinta de catre stat industriile care inglobau o uriasa forta de munca, fara a pune nimic in loc. In loc de programe solide de reconversie profesionala s-a ales varianta paguboasa a platilor compensatorii. Sa nu vorbesc despre minerit, desi sunt tentata sa o fac, sa vorbesc despre  fabrica de la Buhusi, una dintre cele mai vechi intreprinderi de textile din tara.  In urma cu peste 100 de ani, era cea mai mare din Europa şi aducea venituri considerabile orasului. Intreaga viata economica a urbei gravita in jurul fabricii de postav. Ce s-a intamplat cu ea? A fost adusa in pragul falimentului, intr-un proces lent si dureros, de catre conducerea care n-a vrut sa o vanda cand inca era profitabila. Din aceastǎ cauzǎ oraşul, care are pana in 20 de mii de locuitori, este practic mort. Oamenii au fost lasati pe drumuri fara sa li se ofere o alternativa. Platile compensatorii s-au risipit cat ai clipi. Ce-au facut tinerii? Au plecat sa munceasca in strainatate.

In toti acesti ani au fost incurajate sa se dezvolte afacerile bazate pe servicii, iar industria si agricultura, tratate ca surorile vitrege ale economiei. Nici macar nu au fost promovate acele servicii care la randul lor genereaza locuri de munca, ci doar cele care traiesc din consum. Industria este motorul comertului si nu invers. Cand iti mor industria si productia, incet-incet dispare sau se altereaza si piata serviciilor.

Fostele centrale industriale, care puteau sa ofere consulting si vizibilitate produselor romanesti, au fost desfiintate. Cine mai avea nevoie de viziune, cand politica era una de distrugere, o politica de risipa. Au fost infiintate in schimb  centralele administrative, care au generat o birocratie stufoasa si au gonit investitorii. Conducerile acestor unitati, ca sa-si apere posturile si accesul la sferele de influenta, au dus o politica neprietenoasa cu mediul privat.

Totul a inceput de la primul mandat al lui Ion Iliescu. Nu ne vindem tara! V-aduceti aminte? Sub aceste auspicii, guvernele pe care le-a girat au implementat  politici publice voit controversate care, inducand o grava lipsa de incredere pe plan european, au alungat marii investitori. Cine venea sa bage banii intr-o tara ai carei demnitari, incepand cu premierul, era suspecta de coruptie, de incurajarea birocratiei, de cenzura? Pentru omul de afaceri strain nici nu conteaza daca e adevarat sau nu atunci cand se vorbeste despre sute de mii  de euro la bursa spagilor. Pentru omul de afaceri strain lipsa de transparenta si mai ales instabilitatea unui sistem legislativ care astazi prevede ceva si maine altceva, sunt aspecte  mult mai grave decat eventualitatea unui esec al investitiei. Pur si simplu nu se baga. Pleaca sa caute alte oportunitati.

In Romania birocratia a dezvoltat o adevarata retea subterana a intereselor. A inceput sub Ion Iliescu si a crescut continuu. Eu o vad ca pe o serparie incurcata, un labirint care a explodat la suprafata. Iar acum buba a erupt. Stiti pentru ce imprumutam astazi? Pentru a plati dobanzile imprumuturilor contractate in 2007 si 2008. Pentru asta platim. Platim pentru ca oamenii care au condus in toti acesti ani ne-au tinut sub un capac informational si ne-au dat senzatia ca se poate castiga usor , fara a produce, fara a economisi, pe fondul unei crize globale. Am spus-o de o mie de ori: avem un stat obez. Platim zeci de mii de functionari ineficienti din banii adusi la buget de intreprinzatorii particulari. Daca sunt ingrijorata? Sigur ca sunt. Dar nu pentru sectorul public, ci pentru cel privat. Acolo trebuie sa se duca resursele noastre, pentru ca de acolo vin salariile profesorilor, medicilor si cele ale functionarilor publici. Nici pana in acest moment nu avem un cost corect al bugetarilor. Cat ne costa un astfel de salariat, cat ar trebui sa ne coste de fapt, cat produce el si care este cu adevarat necesarul de astfel de posturi. Mai mult, nu cunoastem adevaratul procent al somajului. Cati someri sunt de fapt (nu cati avem pe hartie)? Pentru ca, intr-o forma sau alta, toti acesti oameni, care nu muncesc cu acte in regula, sunt asistati sociali. Repet, din banii pe care mediul de afaceri ii aduce la buget. Ma veti intreba, legitim desigur, de ce fiind la putere nu am aflat date concrete. Pentru ca posturi cheie din aceasta tara sunt in continuare ocupate de oameni care n-au niciun interes sa se afle adevarul. Pe acestia trebuie sa-i schimbam. Iar alte sute de mii de oameni, poate peste un milion, sa-i reprofilam.

In cifre lucrurile stau in felul urmator: suntem more or less 21 de milioane de romani. 3 milioane si jumatate muncesc. Dintre acestia insa doar 500 000 produc cu adevarat si contribuie la produsul intern brut. Restul , sunt bugetari neproductivi direct, respectiv, profesori, doctori, asistente, militari, jandarmi, functionari publici, etc. Evident ca diferenta intre 21 de miliaone si  3.500.000 este suportata tot de cei 500.000. Situatia aceasta poate continua? Eu zic ca nu.

Solutia? Solutia mea. Reducerea drastica a cheltuielilor bugetare, nu prin micsoararea salariilor, ci prin subtierea aparatului de stat. Imi spunea cineva de curand ca temerea cea mare e ca in administratia centrala si locala vor fi pastrati pilosii si dati afara oamenii buni. Mi se pare cea mai mica dintre probleme. Ba, mai mult, oamenii buni isi vor gasi mai usor un loc de munca si vor deveni cu adevarat eficienti. Prin politici publice inteligente si aplicate riguros se pot gasi metode de reconversie profesionala. Altfel, ce facem? Prelungim agonia tuturor!

Prin aceste greutati vom trece fie ca vrem , fie ca nu. Cu cat amanam, cu atat va fi mai dureros. Depinde de noi toti felul in care alegem sa trecem prin aceste greutati si sa le depasim. Cu intelepciune, masura, harnicie si cu sacrificiu, eu zic ca vom reusi.