In buna masura ceea ce se intampla zilele acestea in Romania este o consecinta a lipsei de comunicare. Dialogul putere – opozitie in Parlament este blocat, pozitiile sunt ireconciliabile, comunicarea in ceea ce se numeste Consiliul Economic si Social este inghetata de multa vreme si, in ciuda faptului ca ne aflam in al treisprezecelea ceas, nimic nu pare sa urneasca lucrurile pe calea cea buna. Nu voi vorbi acum despre vinovatii ci despre disponibilitati. Si ma voi uita cu atentie mai ales in curtea liderilor sindicali pentru care am ”simpatii” istorice. Esecul negocierilor initiate de guvern si la care domnii sindicalisti au raspuns cu emfaza ca nu sunt dispusi sa participe, netinand cont de faptul ca e criza in toata Europa si ca nu se stie ce urmeaza sa se intample, mi-a redeschis rani mai vechi. Va marturisesc sincer: cea mai ingrozitoare experienta antreprenoriala prin care am trecut vreodata a fost negocierea cu liderii sindicali. Vorbesc despre o poveste veche, incheiata demult – Slava Domnului! – prin care nu vreau sa mai trec vreodata. Am avut atunci revelatia faptului ca exista oameni pe acest pamant care, desi au misiunea de a ii apara pe cei pe care ii reprezinta, actioneaza impotriva intereselor acestora din dorinta de a simti ca ei sunt o forta, mai pe scurt din dorinta de putere. Am trecut in perioada aceea prin cele mai varii situatii, de la rugaminti la insulte, la amenintari si la cedari. Era o vreme cand privatizarea inca era vazuta ca o hotie, patronul ca un dusman de clasa, iar sindicalistul ca un haiduc salvator. Daca nu aveai nervii tari, te faceau praf! Asta nu era nimic. Dar iti faceau praf si capitalul si munca depusa si perspectivele oamenilor. Pana la urma, cu ajutorul lor, al angajatilor, am reusit sa merg mai departe si uite ca, desi e greu, inca mai mananca o paine buna de la fabrica. Ceea ce s-a schimbat acum este doar strategia de lupta, au inlocuit tipetele cu absenta. Poate sa-mi spuna cineva cum e posibil, cand in jurul nostru se prabusesc economii care pareau ca merg mai bine ca a noastra, ca tu, lider de cartel sindical, sa intorci spatele unui dialog de care depinde gasirea unor solutii pentru soarta oamenilor? Nu exista niciun motiv suficient de puternic care sa sustina atitudinea lor iresponsabila, in opinia mea. Uitandu-ma in jur si analizand serios ce se intampla, manifestatiile acestea, in rostul carora eu nu cred insa nu pot sa nu le inteleg omeneste motivatiile, sunt dovada clara a faptului ca sindicalismul romanesc este cu un picior in groapa. Din pacate insa nici economia n-o duce prea bine, asa incat, ca om practic ce-am fost intotdeauna, cred ca bine ar fi sa ne intoarcem la treaba si la masa negocierilor si sa le cerem liderilor (politici, sindicali si patronali) sa gaseasca de urgenta solutii. Dar asta n-o putem face nici din strada, nici refuzand dialogul, ci numai acceptand ideea ca nu ne permitem sa nu colaboram.