Cu iarna asta grea mi-a fost imposibil sa scriu. N-am avut nici timp, nici stare. Am fost prinsa intre Bucuresti si Focsani, intre Parlament, judet si fabrica. Ma hotarasem sa nu le raspund celor care, nestiind nimic despre mine si neavand curiozitatea sa ma intrebe, ma terfeleau pe la televizor. Insa am primit semnale de ingrijorare de la prieteni, cunoscuti si cateva dintre fetele mele de la fabrica, blocate de mai multe zile sub nameti, in comune aflate la cateva zeci de kilometri de Focsani. Si, inainte de a spune orice altceva, vreau sa stiti ca ma gandesc la oamenii care sufera, ca un om care nu a uitat ce este aceea suferinta. Fiind un gen practic, gandurile mele se transforma in fapte. Si asa s-a intamplat si in aceasta perioada. In ciuda a ceea ce se crede in general, eu nu consider ca traim un dezastru natural imposibil de stapanit. Au mai fost zapezi grele si oamenii au mers mai departe. Este in schimb un test de implicare pe care multi dintre noi l-au picat. Nu se poate sa stai cu mainile-n san vazand cum casa ti se ingroapa in zapada si pe urma sa te plangi ca autoritatile nu s-au miscat bine. Nu se poate ca primar sa stii ca ai catune locuite de oameni batrani care pot ramane izolati si sa te trezesti dupa o saptamana ca nu-ti mai intra nu lopata, ci tractorul si sa ceri situatie de urgenta, sa te declari calamitat. Am vazut si oameni adevarati, care nu au ezitat sa-si ajute semenii, dar am vazut si multi fanfaroni, puturosi sau profitori. Stiu cazuri concrete, de edili din colegiul meu, care ar fi avut tot ceea ce le trebuie sa previna efectele vremii, dar au preferat sa sune parlamentari de Vrancea de aceeasi culoare politica si abia pe urma sa ma intrebe pe mine ce facem, cum rezolvam. Pai, oameni buni, eu am fost la dipozitia tuturor celor care mi-au cerut ajutorul. Nu cred sa existe autoritate locala din colegiul pe care-l reprezint care sa nu-mi stie telefonul sau caruia sa nu-i raspund. In plus exista reglementari si proceduri legale pe care multi dintre ipocritii care plang cauza Vrancei nu le-au aplicat. Ma uitam la Bacinschi cum alerga ca un disperat si ziua si noaptea in dezinteresul total al celor pe care incerca sa ii ajute. Asta e!  Si nu numai Bacinschi dar si prefectul nostru, Sorin Hornea, pe care-l gaseai noaptea prin comune si dimineata la sediu. Opozitia ii cere demisia. Ce nu spune Opozitia este ca, daca prefectul e presedintele Comitetului de Urgenta, presedintele Consiliului Judetean e adjunctul acestui organism. Dar sa depasim momentul… E an electoral si masurile se schimba in functie de interese. Insa, in acest an electoral si nu in altul, iarna ne-a dat extemporal la omenie. Iar in sufletul nostru stim fiecare ce nota merita. Sa revin la fetele de la fabrica. Am decis sa ofer salariul intreg celor care nu au putut sa vina la  munca din cauza ninsorilor. Mai mult, am gasit solutii sa le trimit pachete, ajutoare si, daca ar avea nevoie, le-as trimite si doctor, asta asa, ca sa se simta protejate, sa stie ca asa cum eu ma bazez pe ele si ele se pot baza pe mine. Citeam acum vreo doua saptamani ca am ajuns la fundul sacului, ca nu mai am contracte. Ce bucurie pentru cei ce ii urasc pe oamenii cu bani in general, ce bucurie pentru adversarii mei politici si presa acolita lor, ce bucurie pentru cei ce ma invidiaza! Da, e greu. Criza globala se adanceste  si comenzile nu apar ca iepurii din palarie. Nicaieri nu se pomenea insa de drama pe care ar trai-o oamenii care lucreaza cu mine daca afacerea mea ar intra in impas. Cui ii pasa de oameni? Mie, da si ii asigur ca nu ma las. Nici ca antreprenor, nici ca om politic. Nu imi pasa in schimb de cei care ma acuza pe micul ecran ca drumul de acces catre cartierul unde locuiesc este curat. Platesc cinstit pentru acest serviciu, cu chitanta, cu bon si cu bani munciti. Este normal sa fie curat. As fi curioasa sa stiu cati dintre vidanjorii spatiului public isi declara curat veniturile si isi onoreaza statutul de formator de opinie. Lor le spun aici, in exclusivitate, ca in jurul casei am deszapezit noi, eu cu Viorel, cu Andrei, cu sora si cumnatul meu si abia astept sa mai creasca Albert, nepotul meu, sa-l avansez de la lopatica la lopata, ca sa mai aibe prietenii mei un motiv de critica acerba, cum ca exploatez minori ca sa-mi creasca nivelul nametilor.